Se spune că bucătăria este cea mai importantă încăpere dintr-o casă sau apartament, adesea folosindu-se sintagma “bucătăria este inima unei case”. Și noi, la Atrix Concept suntem de aceeași părere. Tocmai de aceea, atunci când realizăm designul interior bucătărie punem pasiune și dragoste pentru a crea spații menite să-i adune pe toți cei dragi împreună, să savureze preparate delicioase și să se bucure de compania celulilalt cât mai mult timp.
Bazându-ne pe experiența și expertiza arhitecților și designerilor noștri, am observat faptul că un concept de design interior realizat și implementat după anumite principii în design interior bucătărie poate transforma această încăpere într-un spațiu funcțional și plăcut din punct de vedere estetic, care să reflecte personalitatea și stilul locatarilor. Din punct de vedere structural, avem experți în creare design interior bucătărie mică sau în amenajări interioare bucătării open space.
În acest articol am prezentat idei de design interior bucătărie mică sau amenjări interioare bucătării open space, în care am inclus subiecte precum tipul de mobilier în funcție de compartimentarea spațiului, obiecte decorative, paleta de culori folosită atât ca rol estetic, cât și funcțional, corpuri de iluminat folosite ca punct de accent, inclusiv stiluri de amenajare potrivite pentru design interior bucătărie mică sau open space.
Idei de design interior bucătărie
Atunci când alegi design interior bucătărie trebuie să iei în calcul dimensiunea spațiului și ulterior stilul de amenajare interioară. Iar la acest capitol trebuie să ții cont de stilul tău de viață, cum ai vrea să fie bucătăria astfel încât să-ți îndeplinească nevoile. Ești o fire mai energică, sau mai calm? Preferi culorile vibrante sau te atrag mai mult cele neutre? În funcție de compartimentare, în partea de jos am prezentat câteva idei de amenajări interioare bucătării open space și de design interior bucătărie mică.
Minimalismul în design interior bucătărie
Stilul minimalist abordat în design interior bucătărie mică este o variantă foarte bună pentru că te ajută să creeazi impresia unui spațiu extins și echilbrat. Pentru a completa acest efect amplasează un corp de iluminat pe tavan care să servească ca lumina funcțională, și combină cu iluminat de accent prin amplasarea mai multor spoturi la mijlocul pereților. Astfel, te bucuri de liumină puternică atunci când gătești sau faci curat, și lumină de atmosferă atunci când savurezi un ceai.
În creare design intetirior bucătărie care să te surpindă la nivel estetic și să fie și funcțional, specialiștii în amenajări interioare bucătării open space recomandă să te orientezi către culori neutre, linii drepte și suprafețe netede, pentru a nu folosi un amalgam de texturi sau efecte constrastante care să creeze iluzia de spațiu mărit.
Încercați să eviți expunerea obiectelor care nu sunt necesare și folosești soluții de design interior bucătărie inteligente, precum rafturi încastrate pentru a avea un spațiu ordonat. Deși, atât minimialismul, cât și alt stil prezină caracteristici diferite în crearea design interior bucătărie este recomandat să intoduci și elemente personalizate pentru a te regăsi în acel spațiu.
Rustic în design interior bucătărie
Pentru a asigura un aspect rustic și călduros în design interior bucătărie mică te poți orienta către materiale naturale precum lemnul, piatra sau cărămida aparentă pentru a crea un spațiu relaxant și primitor. Acestea nu sunt greu de introdus în design interior bucătărie și sunt și accesibile la preț.
Mobila cu finisaje precum scaunele și mesele din lemn masiv sau fier forjat, rafturi de perete rustice, lămpi cu stil industrial sau cu abajururi din sticlă și ceramică sunt elementele caracteristice într-un design interior bucătărie. De asemenea, acest stil rustic îți permite să jonglezi cu amplasarea tuturor elementelor prezente în bucătărie și de a crea un aspect de restaurant de poveste la tine în bucătărie.
Contemporan în design interior bucătărie
Stilul contemporan îmbină elemente moderne cu accente mai calde și naturale. Folosește materiale și finisaje moderne, cum ar fi sticla, metalul și piatra, dar adăugă accente de lemn sau textile naturale pentru a aduce căldură și confort în amenajări interioare bucătărie open space.
Păstrează un design cât mai echilibrat între elemente cu aspect plăcut și cele funcționale pentru a evidenția stilul contemporan.
Stil industrial în amenajări interioare bucătării open space
Stilul industrial este potrivit pentru o bucătărie open space datorită aspectului său funcțional. Pentru un design interior bucătărie open space, folosește betonul aparent, cărămida expusă și fierul forjat, pentru și păstrează finisajele simple și culorile neutre. Poți aduga de asemenea și accente de culoare sau textile moi pentru a echilibra aspectul industrial și pentru a aduce căldură în spațiu.
Stilul clasic în amenajări interioare bucătării open space
Stilul clasic în design amenajare interioară bucătărie open space se caracterizează prin eleganță și rafinament. Acesta se inspiră din designul tradițional european și aduce un aer ușor luxuriant.
Stilul clasic aduce în design interior bucătărie mică se remarcă prin mânere de uși ornamentale, profile decorative pentru coroane și lambriuri și plinte sculptate. Aceste detalii adaugă caracter și eleganță în bucătărie.
Mobilierul în stil clasic are linii elegante și simetrice, cu contururi fluide și detalii decorative subtile. Dulapurile pot avea cadre ornamentale, mânere de uși antichizate sau sculpturi delicate.
Pentru a menține un aspect elegant al bucătăriei, se preferă electrocasnicele integrate sau cel puțin ele să fie în armonie cu restul designului, de obicei cu finisaje din oțel inoxidabil sau alte materiale de calitate.
Culorile predominante într-un design interior bucătărie sunt tonurile neutre și culorile rafinate, cum ar fi alb, crem, bej, gri și maro. Aceste culori creează un fundal elegant și cald, care poate fi completat cu accente de culoare subtile, precum nuanțe de albastru, verde și mov.
Dacă sunteți în căutarea unui design interior cu piatră decorativă, faceți clic pe link-ul „design interior cu piatră decorativă„.
Amenjări interioare bucătărie open space
Dimensiunea bucătăriei nu ar trebui să fie un aspect atât de important când vine vorba de estetică și funcționalitate dacă respecții câteva reguli simple, dar foarte importante pentru aspectul final.
Amenajare interioară bucătărie open space începe cu realizarea schiței, care trebuie să fie cât mai exactă. Trebuie să o realizezi cu precizie, pentru că fiecare centimentru din spațiul tău contează la amenajare.
Deși delimitarea spațiului ar putea reprezenta un obstacol, este recomandat să utilizezi piesele de mobilier disponibile pentru a marca spațiul propriu-zis al bucătăriei, al livingului și diningul.
Ideea de bucătărie open space și funcționalitatea asociată cu aceasta tinde să varieze în funcție de tendințele actuale în designul interior. Astfel, influențele exterioare pot părea valide în acest sens, deși echipa Atrix Concept susține faptul că un asemenea proiect este conceput astfel încât să reflecte personaliatea.
Aspecte în amenajări interioare bucătării open space
Iluminatul ambiental
Atmosfera poate fi modificată substanțial îm funcție tipul de iluminat ales, și de amplasarea acestora, reușind astfel să obții fie un design bucătărie retro, modern, minimalist sau luxurian.
Poți folosi diferite surse de iluminat și corpuri de iluminat cu forme și culori diferite, precum spoturi, lămpi suspendate sau benzi LED, pentru a crea un ambient atât estetic, cât și funcțional.
Cu toate că iluminarea generală este considerată a fi cea mai utilă, iluminatul de ambient are capacitatea de a schimba design interior bucătărie prin punerea în evidență a celor mai frumoase decorațiuni și accente care se regăsesc în spațiul aferent.
Optați pentru lămpi sau candelabre interesante pentru a adăuga un accent de design interior bucătărie De exemplu, o lustră din fier sau un șir de lumini suspendate deasupra unei insule de bucătărie pot adăuga un element vizual interesant.
Optează pentru soluții de iluminat care oferă controlul intensității, precum variatoarele de lumină sau sistemele smart de iluminat. Aceasta îți permite să ajustezi luminozitatea în funcție de activitatea din momentul respectiv și de nevoile tale.
Asigură-te că lumina este distribuită uniform și că acoperă toate zonele cheie ale bucătăriei. O combinație bine gândită de diferite tipuri de corpuri de iluminat poate adăuga funcționalitate și stil într-o bucătărie open space mică.
Depozitare Inteligentă în design interior bucătărie
Un aspect esențial în materia de design interior bucătărie este depozitarea eficientă a obiectelor. Dulapurile și rafturile încorporate sunt elemente deosebit de utile atunci când se dorește un spațiu mai mare pentru depozitare sau servit masa. Poți adăuga sertare care dispun de organizatoare interne, pentru a facilita un proces de organizare mai ușor și pentru a face identificarea obiectelor din bucătărie mai accesibilă.
Blaturi de Lucru de Dimensiuni Extinse
Blatul de bucătărie este, cel mai adesea, spațiul principal folosit pentru prepararea mâncării și pentru depozitarea fructelor, a legumelor, a bomboanelor sau pentru servirea cafelei. De aceea treuie să te asiguri că aloci suficient spațiu în design interior bucătărie atunci când realizezi schița. Trebuie să iei în calcul câte electrocasnice vrei să ai și dimensiunea acestora.
Optează și pentru materiale rezistente și ușor de întreținut, precum granitul sau cuarțul, care să nu necesite procese de curățare extensive, fără a-ți consuma timpul și resursele de curățat.
Piatra decorativă naturală, precum marmura, granit sau travertin este extrasă din carierele de piatră și prelucrată pentru a putea fi utilizată în designul interior
Datorită formelor variate și aspectului unic, piatra decorativă naturală poate oferi orginilitate în design interior bucătărie.
Paleta de culori în design interior bucătărie
Alegerea culorilor potrivite pentru designul interior al unei bucătării poate influența atmosfera și aspectul general al spațiului. Iată câteva culori populare și sugestii despre cum să le incluzi în amnejări interioare bucătărie open space sau design interior bucătărie mică.
Albul este o opțiune clasică și versatilă pentru bucătărie, deoarece conferă un aspect curat, luminos și spațios. Combinați albul cu tonuri neutre, cum ar fi bej, crem, gri deschis sau maro deschis, pentru a crea un design interior calm și rafinat.
Albastrul este o culoare relaxantă și revigorantă, potrivită pentru bucătării. Puteți alege nuanțe de albastru deschis sau mediu pentru a aduce prospețime și serenitate în spațiu. Albastrul poate fi integrat în dulapuri, pereți, accesorii sau textile.
Verdele este o culoare naturală și revigorantă, perfectă pentru a adăuga un element de prospețime și vitalitate în bucătărie. Puteți opta pentru nuanțe de verde pastel sau verde smarald pentru a crea un design interior plăcut și vibrant.
Culorile naturale și pământii, cum ar fi maro, bej, terracotta și nuanțe de gri pot aduce un aspect cald și confortabil în bucătărie. Aceste culori sunt versatile și pot fi integrate în diferite elemente de design, cum ar fi blaturi, pardoseli, dulapuri sau accesorii.
Pentru a adăuga un strop de culoare și energie în designul interior bucătăriei, puteți opta pentru accente de culoare vibrante. De exemplu, poți alege accesorii, textile sau elemente de mobilier în nuanțe de roșu aprins, portocaliu intens sau galben luminos.
Combină culorile într-un mod echilibrat și armonios pentru a crea un design interior bucătărie micp plăcut și atrăgător. Folosește culori complementare sau contrastante pentru a evidenția anumite zone sau elemente și pentru a adăuga dimensiune și interes vizual în spațiu.
Continut sugerat: Amenajări Interioare Living Open Space
Accente Decorative
În orice stil de amenajare trebuie să adaugi elemente personalizate. Printre trendurile în design interior bucătărie, se remarcă pereții cu plăci decorative sau cei cu mozaicuri interesante, precum și candelabrele elegante, tablourile și posterele care să iasă în evidență datorită culorilor și stilurilor lor.
Adăugă textile decorative, cum ar fi perdele, draperii, ștergare de bucătărie sau covoare în design interior bucătărie pentru a aduce culoare și textură în spațiu. Puteți opta pentru modele sau culori care să completeze paleta de culori a bucătăriei.
Amplasează obiecte de artă precum sculpturi, picturi, ceramică sau alte lucrări de artă care creează un design interior bucătărie relaxant care să impresioneze și vizual.
Citiți acest articol: stilul glamour în design interior
Plante în design interior bucătărie
Plantele de interior sunt elemente decorative simple și minunate din punct de vedere estetic, care au, în același timp, și numeroase beneficii odată ce sunt amplasate în bucătărie. Alege plante care sunt potrivite pentru clima noastră și nu necesită o îngrijire atentă. Acestea vor aduce o atmoferă relaxantă în design interior bucătărie și, dacă vei amplasa flori cu frunze mari, vei avea un punct de accent.
Aparate electrocasnice în design interior bucătărie mică
Alegerea corectă a aparatelor electrocasnice este esențială pentru amenajarea unei bucătării de dimensiuni mici. Plita de aragaz, cuptorul electric, hota de inox si cuptorul cu microunde trebuie sa fie incorporabile. În schimb, electrocasnicele de mici dimensiuni precum blenderul, mixerul, bread maker-ul, robotul de bucatarie, slow cooker-ul sau prăjitorul de paine, te sfătuim să le depozitezi în dulapuri pliabile pentru a crea un spațiu cât mai aerisit în design interior bucătărie mică.